E noapte, iar eu stau si privesc stelele care abia ies din norii grei ai noptii. Ma uit spre luna care altadata imi zambea , dar astazi parca e incruntata. Ceva a luat farmecul si senzatia placuta care o aveam cand priveam ploaia de stele cu zambet larg de copil.

Se face dimineata… iar rasaritul parca sta ascuns in norii grii ai cerului. Din nou ma simt singur si parasit…mereu a fost asa. Inca incerc sa ma prefac ca sunt fericit, zambesc…dar e un zambet fals. In launtrul meu sunt lovit si inima imi sangereaz. Chiar nu pot face nimic pentru a alunga durerea. Privirea imi este pierduta si incerc din rasputeri sa ma regasesc in realitate, dar amintirile imi distrug puterea.
Ridic ochii spre cer si vad cum cerul se insenineaza. O noua sansa mi se deschide si aud un cantec dulce. Totul se schimba si in sufletul meu apare primavara…imi leaga ranile si imi saruta sangele scurs printre amintiri.
dimineata poate fi oricand, cerul este al tau cu ziua si noaptea lui, tu decizi cand sa iasa soarele...
RăspundețiȘtergeredecat o fericire falsa, mai bine o ''noapte''profunda...
...fiecare zi e o noua sansa...fiecare dimineata reprezinta o oportunitate pentru a-ti "abandona" amintirile ce ti-au facut rau...si chiar daca inima continua sa se macine...zambeste..!chiar daca e un zambet fals...durerea nu se arata pe chip,ci se inchide in suflet...
RăspundețiȘtergere