E noapte, iar eu stau si privesc stelele care abia ies din norii grei ai noptii. Ma uit spre luna care altadata imi zambea , dar astazi parca e incruntata. Ceva a luat farmecul si senzatia placuta care o aveam cand priveam ploaia de stele cu zambet larg de copil.
Astept rasaritul cu nerabdare….poate e singurul care mi-ar zice un dulce “Buna dimineata!” si mi-ar aminti de zilele copilariei. Dimineti frumoase cand deschideam ochii in zorii de zi trezit de cantecul pasarelelor . Totul era minunat, ca o primavara blanda care iti reda din nou speranta si bucuria de a trai…. Totul ar fi ramas asa daca tristetea si oboseala de pe fetele oamenilor nu ar exista… dar am crescut…inocenta mi-a scapat printre degete si am inceput sa vad mai multe fete crispate decat fericite…mai multe fete de adulti cu ochii raniti de lacrimi amare. Se face dimineata… iar rasaritul parca sta ascuns in norii grii ai cerului. Din nou ma simt singur si parasit…mereu a fost asa. Inca incerc sa ma prefac ca sunt fericit, zambesc…dar e un zambet fals. In launtrul meu sunt lovit si inima imi sangereaz. Chiar nu pot face nimic pentru a alunga durerea. Privirea imi este pierduta si incerc din rasputeri sa ma regasesc in realitate, dar amintirile imi distrug puterea.
Ridic ochii spre cer si vad cum cerul se insenineaza. O noua sansa mi se deschide si aud un cantec dulce. Totul se schimba si in sufletul meu apare primavara…imi leaga ranile si imi saruta sangele scurs printre amintiri.
