Toamna sufletului

             E dimineata. O dimineata cu nori si cu un soare ascuns. Vantul bate prin sufletul meu , dar eu sunt fericit. Trec usor prin parcul care isi lasa frunzele usor la pamant intr-un semn de tristete. Plange ca un copil si prin asta inteleg ca toamna sufera.
             Viata mea a inceput sa mi se schimbe, ma simt mai bine , dar cred ca lacrimile copacilor inca imi dau fiori si imi trezeste unele amintiri..
             O frunza imi cade in palma dreapta ca si o lacrima de suferinta , mi se rupe inima cand stiu si cunosc ce inseamna suferinta.N-as fi vrut sa o cunosc niciodata dar ma consolez cu gandul ca toti vom trece pe aici.
             Vantul imi bate in spate cu putere si simt raceala care ma cuprinde cu un val de fiori si isi lasa amprenta peste inima mea.
              Privesc spre cer... Nori fug si ei. Dinspre cer cad frunzele peste trupul meu , raman cu privrea in sus si ma simt singuratic si parasit.
              Totul pare trist , dar eu inca ma lupt cu fiinta mea de a fi fericit , dar de odata incep sa cada asupra mea si picurii de ploaie, simt ca cerul e prietenul meu adevarat care plange alatrui de mine.
              Gandul meu zboara spre nicaieri , iar ochii ii inchid usor si pe obrazul meu se scurge o lacrima si ma intreb strigand cu putere : ''DE CE EU???''